Nu am fost niciodata slaba. Nici macar cind aveam vreo 48 de kilograme; insa atunci ma simteam bine. Am forme pronuntate, uneori le ador, alteori le detest… ca pe mine insami.

Alimentatia mi-a fost multa vreme haotica, inecata in sosuri si grasimi, « ca la mama acasa ». De cind sint in Franta redescopar gustul alimentelor simple, maninc paste si mazare, gust diverse necunoscute pina acum. Ramine o mare slabiciune: ciocolata, prajiturile, dulciurile in general.

La inceputul anului trecut, am luat decizia sa revizuiesc totul. Pentru o vreme, am indepartat tentatiile dulci, am pus putina ordine in meniuri. Apoi, am facut turul regimurilor (vive internet!) pina sa aleg ceva care sa imi convina, am inceput in sfirsit sa ma informez cu privire la nutritie… Am inceput sa maninc dimineata (dupa mai bine d 15 ani fara mic dejun). Am inlaturat zaharul, mai ales pe cel alb. Prajiturile le-am rezervat pruncului, dar mi-am permis sa imi fac placere din cind in cind… si cea mai mare realizare a fost poate cind, cu tableta de ciocolata in mina, am mincat doar doua-trei patratele si nu 200 de grame in cinci minute.

As zice ca am parcurs deja un drum lung, fara falsa modestie. Cu atit mai mult cu cit, de-a lungul anului, nu am mai luat in greutate deloc, m-am mentinut in ciuda meselor bogate din vacanta sau din perioadele de sarbatori.

Cu trei-patru saptamini in urma, am pierdut doua kilograme in citeva zile… in perioada de adaptare a corpului la sertralina. Au fost kilograme pierdute aiurea, intr-o stare indusa de anorexie…. care au revenit desigur foarte repede… intr-o saptamina de compulsii in care vedeam doar ciocolata in fata ochilor.

In acest moment stiu ca e o batalie pe care o pot cistiga fara inversunare, cu zimbetul pe buze. Imi trebuie ceva vointa din nou (nu ca azi, cind am dat iar cu bota-n balta din cauza unor croissants aduse de o colega si carora nu le-am rezistat din pura… pofta), putin soare, miscare, ordine, calm (sau macar sa invat sa gerez altfel emotiile decit mincind). Ar mai fi si sindromul premenstrual care imi urca acul balantei periodic, retin apa… si incerc sa gasesc solutii (natrum homeopatic imi facuse tare bine, ar trebui sa ma intorc la medicul homeopat). Si-ar mai fi obsesia cintarului, de care nu scap… de un an ma cintaresc de doua-trei ori pe zi, zi de zi. Ah, da, si sa reduc sarea din farfurie (in bucate pun putina). Si piinea, de care abuzez, bine macar ca arareori maninc bagheta alba din comert si cel mai adesea e vorba de piinea completa, cu seminte, cu levain, facuta acasa.