Hier, c’était l’anniversaire de mon père. Enfin, je crois. Non, cette fois-ci je n’ai même pas appelé, je n’avais rien à lui dire, je ne voulais pas entendre son regret qu’on n’est pas venu en Roumanie cette été. Je sais, un jour il va partir lui aussi, j’aurais peut-être une sorte de remords, je ne sais pas. Longtemps, trop longtemps, il a été absent. Même à présent, c’est toujours moi qui a repris contact, c’est toujours moi qui lui envoie une petite carte, qui lui fait signe…je suis fatiguée d’entretenir une relation. Je n’ai pas eu de père. Quasiment pas. A quoi bon donc de se mentir à mon âge, de garder espoir?
Auteur: 

Catégories
Articles récents
Commentaires récents
- Auto Accident Lawyer in Las Vegas dans Mon corps me trahit
- Brianne Lorenz dans Mon corps me trahit
- Brice Toldness dans Mon corps me trahit
- Jodee Schaus dans Mon corps me trahit
- Resultados Loterias Colombianas El Gordo De La Suerte Dominicana dans Mon corps me trahit
Archives
- mai 2012
- avril 2012
- mars 2012
- février 2012
- janvier 2012
- décembre 2011
- novembre 2011
- octobre 2011
- septembre 2011
- août 2011
- juillet 2011
- juin 2011
- mai 2011
- mars 2011
- février 2011
- janvier 2011
- décembre 2010
- octobre 2010
- septembre 2010
- août 2010
- juillet 2010
- juin 2010
- avril 2010
- mars 2010
- février 2010
- janvier 2010
- décembre 2009
- novembre 2009
- octobre 2009
- septembre 2009
- août 2009
- juin 2009
- mai 2009
- avril 2009
- mars 2009
- décembre 2008
Liens
- Andreina
- Armoniile Sabinei
- Attachment Parenting
- Aura
- Bucataria lui Hermine
- Culinare…Angela
- cuvinte la plimbare
- Diana
- diatea
- in lumea baietilozaurilor
- Inconnue, mais quel plaisir de lire
- injoaca.ro
- Jurnal si introspectii de mamica
- La cuisine de Doria
- Lore
- madimih
- Maruca: cu « m » mare
- Nothing important…?
- Papadie
- Ralu’ ,taraluihabarnam
- Ralus
- Rox si al sau Darie, atasatlasanulmamei
- Stefana
- unBlog.fr
2 Réponses à “Le père manquant”
9 septembre, 2009 à 11:18
Well done!! Way to go, girl!
Fii sincera cu tine insati si actioneaza asa cum simti, intotdeauna! Asta e drumul!
Te imbratisez cu drag, Feli
9 septembre, 2009 à 11:57
ouf, Feli
el n-a fost niciodata linga mine (nici macar fizic, caci parintii au divortat cind aveam cinci ani)
si mi-e din ce in ce imposibil sa ma complac in caldutul unei relatii aberante, nu mai suport
unii incearca sa ma culpabilizeze (vezi o amica, romanca si ea « da’ stii, o fi greu pentru el sa te sune din RO in Fr »), je m’en fiche, nu-mi mai pasa de nimic
m-am trezit si ramin treaza, oricum nu mai am nici o durere in ce il priveste, ne-am ignorat reciproc prea multi ani lungi